Definita cuvantului piti
pití (pitésc, pitít), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Pușcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este și mai puțin sigură, și piț, pișca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndește la un sl. prituliti „a se liniști”); pituliș (var. pituluș), s. n. (ascunziș); pitulice, s. f. (nume de păsări: Sylvia curruca și Troglodytes parvulus); pitulici, s. m. (bărbătușul pitulicii); pitiș, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucișare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Pușcariu, RF, I, 271.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu piti
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. Vezi definitia »
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută1. Vezi definitia »
clocotí (clocotésc, clocotít), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere); clocotitură, s. f. (fierbere); clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s. m. (varietate de măcriș); clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s. f. (Munt., erupție). Vezi definitia »
ACETI- elem. acet(o)-. Vezi definitia »
AȘANTI (‹ fr. {i}) s. m. Populație negridă din Ghana din grupa de limbi guineică; în evul mediu a creat statul Așanti. Vezi definitia »