Definita cuvantului pleașă
pleáșă (-éșe), s. f. – Chelie, calviție. Sl. plĕsĭ (Miklosich, Lexicon, 578; Cihac, II, 262), cf. slov. plês, ceh. pleš. – Der. pleș, adj. (chel); pleșuv (var. pleșug, pleșiv), adj. (chel), cf. sl. plĕsivŭ, slov. plĕsiv; pleși (var. plesuvi), vb. (a pierde părul, a cheli); pleșuvie (var. pleșugie), s. f. (chelie). Cf. ALR, I, 12; circulă numai în V, NV și Mold.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pleașă
IZANEMÓNĂ s. f. linie trasată pe o hartă care trece prin toate punctele în care vântul are aceeași viteză medie. (< fr. isanémone) Vezi definitia »
CALCOCLORÓZĂ s.f. Îngălbenire a frunzelor unei plante din cauza lipsei de fier asimilabil în solurile bogate în calciu. [< fr. chalcochlorose]. Vezi definitia »
străghiáță, s. f. – Caș, brînză de vaci. – Var. stereghiață, Banat străghiată. Mr. străgl’ată, megl. strigl’ată. Origien incertă. După Pascu, I, 68 și Arch. Rom., VI, 265, din lat. (lac) *extracoagulatum › *extracaglata › *extraglată, der. care pare dificilă. După Candrea, GS, III, 428 și Giuglea, Dacor., III, 617, în loc de lac strangulatum. Mai probabil der. de la stereghie, v. aici; dar formele dialectale nu sînt clare. – Der. străgheța, vb. (Olt., a coagula). Vezi definitia »
MĂ?MBR//U I ĕ n. 1) Parte articulată a corpului uman și al unor animale, care servește la deplasare sau la simțire. ◊ ~ superior mână. ~ inferior picior. 2) Organ genital masculin; penis. /<lat. membrum, fr. membre MĂ?MBR//U II ĩ m. 1) Persoană considerată ca fiind parte componentă a unei comunități. 2) Unitate, organizație sau stat, luat ca parte componentă (a unei organizații, asociații sau alianțe). 3) Parte a unei ecuații sau inegalități matematice. /<lat. membrum, fr. membre Vezi definitia »
protectoríță, protectoríțe, s.f. (înv.) protectoare. Vezi definitia »