Definita cuvantului poliță
póliță (pólițe), s. f. – 1. Consolă, placă. – 2. Raft, blidar. – 3. Stinghia inferioară a jugului. – 4. Cormană. – Mr., megl. puliță. Sl. (sb., cr., pol.) polica, bg. policŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 274; Conev 62), cf. ngr. πόλίτσα, alb. policë, mag. pólcz. – Der. policioară, s. f. (blidar; cormană, apărătoare de urechi; Banat, jugastru).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu poliță
pișlúgă s.f. (înv. și reg.) vergea cu care se împingeau cartușele în țeava puștilor de tip vechi. Vezi definitia »
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță. Vezi definitia »
PARAGÓGĂ, paragoge, s. f. (Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. paragoge. Vezi definitia »
PERIODOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică prin care se scot în evidență componentele periodice ale unui proces. [< fr. périodogramme]. Vezi definitia »
LISÉZĂ, liseze, s. f. Mașină pentru spălat și netezit lâna după laminare. – Din fr. lisseuse. Vezi definitia »