Definita cuvantului porc
porc (pórci), s. m. – Rîmător, rîtan. – Mr. porcu, megl., istr. porc. Lat. porcus (Pușcariu 1353; Candrea-Dens., 1426; REW 6666), cf. vegl. puark, it., port. porco, prov., fr., cat. porc, sp. puerco. – Der. poarcă (mr., megl. poarcă, istr. porke), s. f. (rar, scroafă; Olt., cep de butoi; joc de copii), din lat. porca (Pușcariu 1346; REW 6656), cf. it., prov., cat., port. porca, sp. puerca; porcan, s. m. (porc; Mold., grămadă de paie; ciupercă comestibilă, Hydnum imbricatum; persoană murdară și neglijentă); porcar (var. purcar, mr., megl. purcar), s. m. (păzitor de porci), ar putea proveni direct din lat. porcārius (Pușcariu 1354; Candrea-Dens., 1428; REW 6659), cf. it. porcaio, prov. porquier, fr. porcher, cat. porquer, sp. porquero, port. porqueiro); porcăraș, s. m. (purcărel; ploier, Charadrius pluvialis; pasăre, Calidris arenaria); porcărie, s. f. (turmă de porci; murdărie, mîrșăvie, lucru prost); porcesc, adj. (de porc); porcește, adv. (ca porcii); porci, vb. (a insulta, a porcăi; Mold., a mînca grăsime sau carne în zi de post), pentru ultimul sens cf. spurca; porcie, s. f. (rar, porcărie); porcime (var. porcărime), s. f. (turmă de porci); porcină, s. f. (Mold., carne de porc), probabil reprezentant al lat. porcina (Candrea-Dens., 1430); porcos, adj. (murdar; trivial,imoral); porcușor (var. porcan, porcaș, porcoi(aș), porcul(le)ț), s. m. (guvid, Gobio fluviatilis; ploier de munte, Charadrius morinellus); porșor (Trans. var. Banat părșor), s. m. (grămadă, morman), în loc porcșor (după Conev 51, din bg. părșor, care trebuie să provină din rom.); porcăreață (mr. purcăreadză), s. f. (cocină), poate direct din lat. porcarĭcius (Pușcariu 1355; REW 6658), cf. it. porchereccia. Cf. purcel, porcoi.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu porc
liórc interj. – Exprimă zgomotul bălăcelii. Creație expresivă, rară. – Der. leoarcă (var. lioarcă), s. f. (femeie stricată; broască; gură, cioc, plisc; poșircă), se folosește mai ales în expresia ud leoarcă „foarte ud” (după Cihac, II, 174, din pol. liura, lura „poșircă”, după Diculescu, Elementele, 492, dintr-un lat. *libricus care ar proveni din gr. λιβρòς „umed”), cf. și leoarbă, lioarbă; bleoarcă (var. fleoarcă), s. f. (gură, plisc), cf. bleancă, fleancă, fleoarță; leorcăi (var. liorcăi, liorciori, liocei), vb. (a fi ud leoarcă; a stoarce; a asuda; a se bălăci; a hălpăi, a înghiți), cf. liorpăi, licăi; leorcăială, s. f. (bălăceală); liopotaie (var. liopardac), s. m. (Trans. de E, venetic, străin care nu cunoaște limba); lefetiță, s. f. (Trans., gură, plisc), poate prin încrucișare cu leafă „satîr”; lefîrdău, s. m. (Trans., flecar, limbut; intrigant); lefîrdaie, s. f. (femeie flecară), pe care Bogrea, Dacor., IV, 826, îl lega de lab. ljapërdhi „ciugulire” și DAR de mag. lehordó „persoană care înjură”. Toate aceste cuvinte se întîlnesc cu rezultatele expresive ale lui lup și licui. Vezi definitia »
ARC s. n. 1. armă (primitivă) de aruncat săgeți. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc. 3. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc) Vezi definitia »
circ s. n. sg. 1. gălăgie, scandal. 2. comportament indecent. 3. (pub., peior.) spectacol grotesc, penibil, oferit de politicieni. Vezi definitia »
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită de acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. Vezi definitia »
ORC s. m. (Rar) Infern. – Din germ. Orkus. Vezi definitia »