vâlcicúță (rar) s. f., g.-d. art. vâlcicúței; pl. vâlcicúțe Vezi definitia »

dóină (dóine), s. f. – Cîntec elegiac tipic, gen liric al poeziei populare, caracterizat prin adînca sa emotivitate și bazat în principal pe sentimentul dorului. – Var. (Trans.) daină. Sl. (sb.) daljina „depărtare”, ca sb. haljina › haină; nume explicabil datorită sentimentului de singurătate și dor, care corespunde celui exprimat de cuvîntul portughez saudade. Celelalte explicații par insuficiente. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, 397 și 529, este cuvînt trac; după Cihac, II, 98, din sb., cr. dvojnica „fluier ciobănesc” și legat de lituan. dainá „cîntec popular”. Pentru Scriban, der. din germ. med. don, ton, din lat. tonus. O veche teorie, amintită cu rezerve de Tiktin, consideră doină ca der. de la lat. dolĕre, așa cum moină ar fi reprezentant al lui mollis. – Der. doina (var. doini), vb. (a compune sau a cînta doine); doinaș, s. m. (cîntăreț de doine). – Din rom. provine rut. dojna (Candrea, Elemente, 407). Vezi definitia »

păstúră, păstúri, s.f. (reg.) 1. șervet, ștergar, merindare. 2. năframă, broboadă. 3. catrință, fotă dinapoi. Vezi definitia »

TABLATÚRĂ s. f. Vechi sistem de notație muzicală, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele. – Din fr. tablature. Vezi definitia »

PREROGATÍVĂ s.f. 1. Centurie care își dădea prima votul în condițiile din vechea Romă. 2. Autoritate, privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. [< fr. prérogative, cf. lat. praerogativa]. Vezi definitia »