Definita cuvantului pronume
pronúme (pronúme), s. n. – 1. Parte de vorbire care ține locul unui substantiv. – 2. Nume (de familie). – Fr. pronom, tratat după paralelismul nom – nume (după opinia neverosimilă a lui Tiktin, rom. ar fi un calc din rus. prozvanie). Cel de al doilea sens este rezultatul unei duble confuzii, a fr. pronom cu prénom, și sensul de „nume de botez” cu cel de „supranume”; pentru care unii puriști recomandă forma prenume, s. n., care se folosește numai pentru prenumele latine.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pronume
BORBORÍGME s. n. pl. zgomote ca niște bolboroseli, produse de gazele din stomac sau din intestine. (< fr. borborygmes) Vezi definitia »
nascocime, prostie, lucru ireal Vezi definitia »
PELECANIFÓRME s. f. pl. ordin de păsări marine, palmipede: pelicanul. (< fr. pélécaniformes) Vezi definitia »
TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere. Vezi definitia »
pronume demonstrativ de apropiere Vezi definitia »