Definita cuvantului putea
puteá (pot, putút), vb. – 1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negația nu mai). A muri de, a arde în, a crăpa; ironic, a nu-i păsa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. *pŏtēre, forma vulgară analogică a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Pușcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Pușcariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s. f. (tărie; forță, vigoare; stăpînire, conducere; înv., armată, forță militară; înv., mulțime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autorități ale statului; putere executivă, guvern; stat suveran; mijloc, inimă; partea centrală a trunchiului) ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de putere în inimă și prin echivalență cu ea, cf. sp. corazón „parte centrală”; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica); putință, s. f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -ință, ca stăruință, adeverință etc.; putirință (var. puterință), s. f. (putere, posibilitate), formație glumeață și familiară, rezultată din contaminarea lui putere cu putință; neputință, s. f. (impotență, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-și exercita puterea); puternicie, s. f. (forță, tărie); atotputernicie, s. f. (omnipotență); puternice, s. f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s. f. (mandat; procură); împuternicit, s. m. (delegat; plenipotențiar); răsputea, vb. (a face ceva cu toată puterea); răsputere, s. f. (toată forța). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu putea
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea. Vezi definitia »
TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere. Vezi definitia »
păinjineá, păinjinéle, s.f. (reg.) planta denumită și liliuță. Vezi definitia »
cheresteá (cherestéle), s. f. – 1. Lemn de construcție. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s. m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s. f. (depozit de cherestea). Vezi definitia »
MÚCEA s. m. art. Copil căruia îi curg mucii (II); p. ext. copilandru; epitet dat unui tânăr care are pretenții nepotrivite cu vârsta. – Muc + suf. -ea. Vezi definitia »