Definita cuvantului rămînea
rămîneá (rămấn, rămás), vb. – 1. A sta pe loc. – 2. A prisosi. – 3. A subzista, a se menține. – 4. A rezulta. – 5. (Cu prep. cu) A ține, a păstra. – 6. (Înv.) A condamna, a osîndi, a pedepsi. – 7. A învinge, a cîștiga. – 8. A cîștiga un joc sau o prinsoare. – 9. (Cu prep. de) A pierde pe cineva, a ajunge orfan sau văduv. – Var. rămîne. Mr. (a)r(ă)mîn(eare), armas, megl. rămǫn, rămas, istr. rămăr(esc)u, rămas. Lat. rĕmanēre (Pușcariu 1430; REW 7194), cf. it. rimanere, prov. remanre, v. fr. remaindre, v. sp. remaner. În conjug., pers. II a prez. rămîi, a influențat pers. III subj. să rămînă › să rămîie. Perf. simplu rămaș (mr., megl., istr. rămaș) a fost înlocuit de rămăsei. Der. rămas, s. n. (ereditate, moștenire; rest; prinsoare; înv., sentință, hotărîre); rămăși, vb. refl. (a paria); rămășag, s. n. (prinsoare), cu suf. -șag; rămășiță, s. f. (rest, reziduu; relief; deșeuri, gunoi, resturi, cenuși; înv., moștenire), pe care Pușcariu 1429 îl derivă din lat. *rĕmansicia. Din rom. provine mag. ramasz (Edelspacher 21).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rămînea
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III.] – Din lat. apparere (după părea). Vezi definitia »
totalitatea solutiilor date de instantajudecatoresti cu privire la problemele de drept Vezi definitia »
ingerarea de fecale de catre manjii ce prezinta deficit de vitamina B Vezi definitia »
aiúrea, adv. – 1. În altă parte, undeva. – 2. Cu capul în nori, în mod inconștient. – Var. aiuri, aiure. – Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure. Compunere ale cărei elemente nu sînt complet clare. Prima parte trebuie să fie ălῑbῑ „în altă parte”, pentru rezultatul căreia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecînd de la analogia cu ubivis „oriunde vrei”, se poate presupune că este vorba de forma vulg. a lui vis, adică *volet (Bourciez 79) redus datorită folosirii sale enclitice (cf. pronunțarea actuală a acestui vb. în rom.: (v)om, (v)eți, (v)or). În orice caz, grupul final -re fie că reprezintă lat. *(vo)let fie că are altă origine, apare în mai multe formațiuni adv. rom., cf. altminteri, pretutindeni (‹ pretutindere), oare. Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea și pe baza lui *ubi volet, construcție cu totul paralelă cu ubivis; însă formele dialectale presupun prezența lui alibi. În mod normal, explicațiile anterioare pleacă de la aliubi (Crețu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Drăganu, Dacor., IX, 265) și de la corespondența sau analogia cu fr. ailleurs, v. sp. alubre, port., gal. alhur. Este posibil, totuși, să fie întîmplătoare coincidența între aceste limbi și rom., căci forma *aliore care se postulează în cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a încercat explicată prin lat. libet, puțin probabil. Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleacă de la lat. aliorsum, care pare și mai dificil. Popescu-Ciocănel derivă vb. aiuri de la tc. hayir „stupefiat”. Der. aiura (var. aiuri), vb. (a delira); aiureală, s. f. (delir, extravaganță; Arg., somn, acțiunea de a dormi); aiurit, s. m. (fam., nebun, prost); aiuritor, adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura, față de aiuri, cf. Iordan, BF, II, 63. Vezi definitia »
SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”. Vezi definitia »