rápăn (-nuri), s. n. – 1. Rîie la cal, cîine sau porc. – 2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var. arap. Sb. rapa „bubă, escară”, rapun „cu bube, cu escare”. Mai puțin probabilă der. din sl. svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl. svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban, Conv. Lit., 1911, 936) din germ. Rappe „coji” (Pușcariu, Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ. medie Rapfe „rîie”, gepid. *rappôns (Pușcariu, Lr., 273). Sb. rapa sau pl. rape „denivelări” a dat în rom. rap, s. n. (coș, denivelare), cuvînt rar folosit de Țichindeal, al cărui pl. rapuri a dat un sing. analogic rapure (var. rapură, răpuri, răpurei), s. f. (Banat, bubuliță; Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der. răpănos, adj. (cu rapăn).

Sursa: DER