BAPTISTÉRIU s. n. 1. bazin de înot în termele antice. 2. capelă pentru botez în bisericile catolice; bazin la botezul prin scufundare. (< lat. baptisterium, fr. baptistère) Vezi definitia »

PALÁDIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuințat drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium. Vezi definitia »

HIMÉNIU s. n. partea centrală a ciupercilor, din elemente producătoare de spori; himen¹ (2). (< fr. hyménium, gr. hymenion) Vezi definitia »

PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. Vezi definitia »

INTERMÉDIU s.n. 1. Mijlocire, ceea ce este la mijloc. ◊ Prin intermediul cuiva (sau a ceva) = prin mijlocirea, cu ajutorul cuiva (sau a ceva). 2. Scenetă, de obicei comică, prezentată între două acte ale unei opere dramatice. V. intermezzo (2) [în DN]. [Pron. -diu. / < it. intermedio, cf. fr. intermède]. Vezi definitia »