Definita cuvantului regea
regeá (regéle), s. f. – 1. Rugăminte, cerere. – 2. Cel care intervine, avocat. – Var. răgea, rigea. Tc. reca, din arab. riğa „speranță” (Șeineanu, II, 301), cf. ngr. ῥιτδᾶς, alb., bg. riğa. – Der. regeal (var. rigeal, răgeal), s. m. (demnitar turc, ministru), din tc. rical; regealîc, s. n. (intervenție). Toate aceste cuvinte sînt înv.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu regea
CĂRĂREÁ, cărărele, s. f. Cărăruie. – Din cărare + suf. -ea. Vezi definitia »
GEBEÁ, gebele, s. f. (Reg.) Mers special al calului, fără salturi. Vezi definitia »
CÍNȘPELEA, CÍNȘPEA num. ord. v. cincisprezecelea. Vezi definitia »
cădeá (cád, căzút), vb. – 1. A se lăsa în jos, a pica. – 2. (Despre timp, precipitații) A se lăsa, a veni, a se apropia. – 4. A se arunca, a se precipita. – 5. A deceda, a sucomba. – 6. A nu reuși, a da greș. – 7. A se preda, a se da bătut. – 8. A fi înlocuit, a-și pierde funcția. – 9. A decădea, a ajunge la o situație de inferioritate. – 10. A nu rezista ispitei, a ceda. – 11. (Înv.) A deveni, a ajunge într-o situație (care nu este în mod obligatoriu de inferioritate). – 12. A nimeri întîmplător, a da de cineva sau ceva. – 13. A pica pe neașteptate, a deranja. – 14. A ajunge în același punct, a coincide. – 15. A recădea, a reveni la. – 16. A suna armonios (se spune despre ritmul final al unei perioade retorice). – 17. (Refl., impers.) A ședea bine; a se potrivi. – Mr. cad, cădeare; megl. cad, cădeari; istr. cǫdu. Lat. cadēre (Pușcariu 249; REW 1451; Candrea-Dens., 207; DAR); cf. it. cadere, prov. cazer, fr. choir, cat. causer, sp. caer, port. cair. Din fr. cheoir der. v. fr. cheance, fr. change › rom. șansă. Sensul 17 coincide cu it. accadersi, abruz. accadé. La conjunctiv prezent, forma normală de pers. 2, să cazi, a dat naștere unei oscilări între formele corecte să cad, să cadă, și formele analogice să caz, să cază, ca la alte vb. al căror radical se termină cu -d. Cf. scădea. Der. cădenie, s. f. (conveniență, uz stabilit); cădere, s. f. (acțiunea de a cădea; conveniență; cascadă); cădință, s. f. (conveniență); căzătură, s. f. (cădere; bătrîn ramolit; femeie pierdută, prostituată; tăietură de ziar, rest); căzător, adj. (care cade); căzut, adj. (înfundat în cap; potrivit; pofticios, pasionat); decădea, vb., formație neol.; precădere, s. f. (prioritate, preferință). Vezi definitia »
determinarea persoanelor chemate sa dobandeasca patrimoniul unei persoane fizice decedate Vezi definitia »