1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ♢ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc Vezi definitia »

BOCCEÁ, boccele, s. f. 1. Legătură care conține diverse obiecte așezate într-o pânză ale cărei capete se înnoadă cruciș. 2. (Înv.) Șal mare pe care îl purtau femeile pe spate. – Tc. bohça. Vezi definitia »

CARAGEA, Vucașin (sec. 17), meșter pietrar. Autorul sculpturilor de la Complexul Hurez, unde în pridvor, îi apare și portretul. Vezi definitia »

acadeá (acadéle), s. f. – Bomboană din zahăr topit. < Tc. akide, din arab. aḳῑda (Șeineanu, II, 7; Lokotsch 44; cf. Iordan, BF, VI, 150). Vezi definitia »

JALUZÉA s. f. (pl.) 1. stor din șipci care se pot strânge sau desface după trebuință. 2. dispozitiv montat în fața lentilei unui proiector pentru reducerea fluxului luminos. (< fr. jalousie) Vezi definitia »