ridicá (ridíc, át), vb. – 1. A înălță, a pune un lucru mai sus. – 2. A pune în poziție dreaptă. – 3. A construi, a edifica. – 4. A crește, a forma, a educa. – 5. A duce, a transporta. – 6. A trasa un plan. – 7. A înlătura, a suprima. – 8. A recruta, a înrola. – 9. A răscula. – 10. (Refl.) A se înălța. – 11. (Refl.) A se restabili, a se însănătoși. – 12. (Refl.) A pleca, a ieși. – 13. (Refl.) A se mări, a crește. – 14. (Refl.) A prospera, a ajunge bogat. – 15. (Refl.) A surveni o intemperie. – 16. (Înv.) A declara război, a face război. – Var. rădica, rîdica, ar(i)dica. Megl. rădic, ardic(ari). Lat. ridicāre „a lega via”, cuvînt citat de Du Cange, de la ridica „arac” (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 7303), cf. sp. rodrigón (Corominas, IV, 49). Pentru a înțelege evoluția semantică trebuie să se țină cont de condițiile de cultivare a viei specifice în România. Fiecare butuc trebuie să aibă un par care-i servește de arac. Butucii se apleacă în jos și se acoperă cu un strat de pămînt iarna, pentru a-i apăra de frig; iar primăvara se ridică iar pe araci – de unde confuzia dintre ideea de „a arăci” cu cea de „a ridica”. Der. de la un lat. erādῑcāre „a smulge cu rădăcini” (Tiktin; Candrea; Graur, BL, V, 111), de la *rĭgĭdicāre ‹ rĭgĭdus (Pușcariu, În memoria lui V. Pîrvan, București, 1934, 291-95 și Dacor., VII, 477) sau din lat. *adrecticāre (Cihac, I, 83) pare puțin convingătoare. Der. ridicat, s. n. (acțiunea de a ridica, ridicare; înv., ieșire, plecare); ridicată, s. f. (angro); ridicătură, s. f. (înălțime; înv., înălțare în rang; înv., plecare); ridicător, adj. (care ridică). – Din rom. provin slov. redikat’, redikovat’, ceh. ogradikavat, pol. redikać „a pleca” (Candrea, Elemente, 402).

Sursa: DER