Definita cuvantului rîma
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rîma
ZUGRUMÁ, zugrúm, vb. I. Tranz. v. sugruma. Vezi definitia »
netócma conj. (înv.) darămite, cu atât mai mult (sau mai puțin); cu toate că, chiar dacă. Vezi definitia »
AMÁ interj. (Înv., ir.) Zău că..., zău așa! – Tc. amma „însă” (ngr. ama). Vezi definitia »
ma duc Vezi definitia »
ESPRIMÁ vb. I. v. exprima. Vezi definitia »