Definita cuvantului rîma
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rîma
PRIMÁ, primez, vb. I. Intranz. (Livr.) A avea întâietate, a fi pe primul plan. – Din fr. primer. Vezi definitia »
schelmá, schelméz, vb. I (reg.; în loc. vb.) a o schelma = a fugi (în mare grabă și pe furiș), a o șterge, a o tuli, a o lua la sănătoasa. Vezi definitia »
SÓMA1 s. f. totalitatea celulelor somatice ale organismelor vii; corp. (< fr., gr. soma) Vezi definitia »
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. ~ (din smâc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium1 [; sau din lat. bucināre; sau din bucium1, fără a-i putea însă explica semantismul] – din rom. provine ngr. μπουτσμω̃) Vezi definitia »
PERICÓMA s.f. Gen de insectă dipteră care provoacă prin mușcătură leziuni foarte dureroase. [Et. incertă]. Vezi definitia »