Definita cuvantului rîncă
rîncă s. f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj. Sl. rąka „mînă” (Cihac, II, 278). Cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiță, s. f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – Cf. răcodelie, rucaviță.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rîncă
COLECTÚRĂ s. f. oficiu de procurare a cărților necesare bibliotecilor. (< germ. Kollecktur) Vezi definitia »
starostínă, starostíne, s.f. (înv.) soția starostelui. Vezi definitia »
ȚIGĂNCÚȘĂ, țigăncușe, s. f. Diminutiv al lui țigancă; țigăncuță. – Țigancă + suf. -ușă. Vezi definitia »
MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella. Vezi definitia »
ȚOPÂRLÁNCĂ, țopârlance, s. f. Femeie cu apucături grosoloane; bădărancă, mitocancă. – Țopârlan + suf. -că. Vezi definitia »