ELOCUȚIÚNE s. f. 1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ◊ alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. parte a retoricii care tratează problemele de stil. (< fr. élocution, lat. elocutio) Vezi definitia »

INDIVIZIÚNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision]. Vezi definitia »

ANTEFLEXIÚNE s. f. flexiune în direcția înainte a unui organ, a unei părți dintr-un organ. (< fr. antiflexion) Vezi definitia »

SOMAȚIÚNE s.f. v. somație. Vezi definitia »

PERSUASIÚNE s. f. (Livr.) Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion. Vezi definitia »