Definita cuvantului roată
roátă (roáte), s. f. – 1. Cerc de lemn sau de metal care se învîrte în jurul unei osii. – 2. Instrument de tortură. – 3. Cerc, gașcă. – 4. Instrument, unealtă asemănătoare cu roata. – 5. Rotație, învîrtire. – 6. Depănătoare, vîrtelniță. – 7. Unealta olarului. – 8. Mașină de filat. – 9. (Trans.) Pînză care face pe măsura mortului și cu care se dă roată sicriului. – Megl. roată. Lat. rǒta (Pușcariu 1470; REW 7387), cf. alb. rotë (Philippide, II, 652), it. routa, prov., port. roda, fr. roue, sp. rueda. Este dubletul lui roată, s. f. (companie), din pol. rota ‹ germ. Rotte (Cihac, II, 315), cf. mag. róta, rus. rota (der. din rusă nu este posibilă, fiind cuvînt din sec. XVII, cf. Sanzewitsch 208), der. rotmistru (var. rohmistru), s. m. (căpitan de cavalerie), înv., din pol. rotmistrz ‹ germ. Rittmeister. Der. rotan, s. n. (roata depănătoarei de mosoare), în loc de rodan; rotană, s. f. (varietate de pere); rotar, s. m. (persoană care face roți; înv., persoană care dă vînt roții de la presa tipografică); rotăreasă (var. rotariță), s. f. (nevasta rotarului); rotărie, s. f. (slujba și atelierul rotarului); rotaș, s. m. (cal înhămat la oiște; fam., persoană care poartă ochelari); rotat, adj. (rotund, circular; pag); roti (var. înroti, înrota), vb. (a se învîrti; refl., a-și înfoia coada păunul; refl., a se făli, a se îngîmfa); rotilă, s. f. (roată), cu suf. sl. -ilo, care odinioară trebuie să fi fost productiv în rom., cf. prășilă, racilă (după Tiktin, de la roti, după paralelismul toci-tocilă); rotili, vb. (a se învîrti), pe care Graur, BL, VI, 146, îl derivă de la roti cu suf. expresiv -eli; rotilat (var. roticălat), adj. (rotund, circular; varietate de mere), cf. bucălat; rotălie, s. f. (Olt., vîrful fusului); rotitor, adj. (giratoriu); rotitură, s. f. (roată, ocol); rotiș, adv. (în cerc); rotiță, s. f. (roată mică); rotocol (var. rotogol), s. n. (cerc; disc; rotunjime; roată, rotiță; inel), a cărui der. nu este clară, dar probabil este expresivă (după părerea îndoielnică a lui Pușcariu 1470 și cea a lui Candrea, de la roată comp. cu sl. kolo „roată”); rotocoli, vb. (a se învîrti); rotocolime, s. f. (înv., rotunjime); rotofei, adj. (îndesat, bondoc); probabil tot printr-o der. expresivă (după Cihac, II, 319, în legătură cu rus. rotožeĭ „mojic”); rotoțea, s. f. (plantă, Achillea ptarmica), pe care Scriban o leagă, desigur în mod greșit, de otrățel, cf. rocoțea. – Der. neol. (din fr.) rotați(un)e, s. f.; rotatoriu, adj.; rotativă, s. f.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu roată
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. Vezi definitia »
sumấnă s.f., adv. (reg.) subsuoară. Vezi definitia »
FÉSTĂ, feste, s. f. Păcăleală, farsă. ◊ Expr. A face (sau a juca etc.) o festă sau festa (cuiva) = a păcăli (pe cineva). – Din it. festa. Vezi definitia »
vánă s. f., g.-d. art. vánei; pl. 'vane Vezi definitia »
BĂNÍCĂ, bănici, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre, rar albe, dispuse în capitule globuloase, care crește în regiunea alpină și subalpină (Phyteuma orbiculare). – Et. nec. Vezi definitia »