Definita cuvantului rouă
róuă s. f. – Apă provenită din condensarea vaporilor din atmosferă, care se depune pe pămînt, pe plante etc. – Var. înv. ro(a)o, ro(a)ă. Mr. aroauă, arao, megl. rauă. Lat. rōs, rōrem (Pușcariu 1477; REW 7374), cf. prov., cat. ros; dar mecanismul de transmitere este discutabil. S-a sugerat o var. *rōlla (Candrea, Éléments, 75), care nu pare justificată. Un *rōs, n., cu rezultatul rom. *rorouă ca ziziuă (Philippide, Principii, 66; Pușcariu 1477; Iordan, Dift., 189) este dubios, dacă se ia în considerație paralelismul cu nosnoi, dosdoi, post(i)poi etc. S-a crezut într-o modificare de decl. rōs, *rǒvem ca bōs, bǒvem (Meyer, Alb. St., IV, 45); sau într-un rezultat *rore (cf. logud. rore, Wagner 112), cu disimilarea celui de-al doilea r (Tiktin; Skok, Arch. Rom., VIII, 158; Graur, BL, III, 51). Nici una dintre explicații nu este suficient de clară. Dacă „la brisure” între cei doi r ar fi o certitudine (cf. prooroc), s-ar putea porni de la *rore*roore*rouri, care, desigur, s-ar fi simțit ca un pl., de unde sing. regresiv rouă. În realitate nici „la brisure” nu ne pare sigură, nici sing. n-ar trebui să fie f.; cf. totuși toate der. acestui cuvînt, care nu pleacă de la rouă, ci postulează un rouri. Der. roura (var. înroura, înroua), vb. (a acoperi cu rouă; a umezi; a burnița), din lat. rōrāre (Pușcariu 1478; Tiktin; Candrea) dacă se admite o „brisure” ror- › roor- (Graur, BL, III, 50), sau mai probabil de la un pl. *rouri, ca hainăînhăinura, cornîncornora, fașeînfășura etc.; rourică, s. f. (firuță, Glyceria fluitans); rouros, adj. (plin de rouă; umed). Cf. rourușcă.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rouă
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus).Pieptene + suf. -ariță. Vezi definitia »
FERICIANÚRĂ s.f. Compus de fier, de cianogen și un metal. [Pron. -ci-a-. / < fr. ferricyanure]. Vezi definitia »
marțelínă s.f. (înv.) mătase foarte fină. Vezi definitia »
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia. Vezi definitia »
APLÚSTRĂ s.f. (Ant.) Piesă a unei corăbii, plasată la pupă și ornată cu banderole. [Pl. -re. / cf. fr. aplustre, lat. aplustra]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z