săgeátă (săgéți), s. f. – 1. Vergea de lemn cu vîrf de fier. – 2. Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. – 3. Cordar de ferăstrău. – 4. Vîrf în care se termină acoperișurile. – 5. Braț de scrînciob. – 6. Vîrf de brad care se plantează pe mormintele tinerilor. – 7. Sagitaria (Sagittaria sagittifolia). – Mr. sădzeată. Lat. sagĭtta (Pușcariu 1495; REW 7508; Skok, ZRPh., LIV, 490; Jokl, REW, II, 44), cf. it. saetta, prov., sp. saeta, v. fr. saete, cat. sageta, port. setta. – Der. săgeta, vb. (a lovi, a răni, a ucide cu săgeata; a arunca săgeți; a împunge, a înjunghia), care ar putea proveni din lat. sagĭttāre, direct (Pușcariu 1496; REW 7509), cf. mr. sădzitedz, it. saettare; săgetar (var. săgetaș), s. m. (arcaș); săgetător, adj. (care săgetează; pătrunzător; s. m., arcaș; s. m., nume de constelație și zodie); săgetătură, s. f. (tragere cu arcul, săgetare; rană făcută de săgeată; junghi; paralizie, congestie cerebrală); săgețea, s. f. (săbiuță, Gladiolus imbricatus); săgețică, s. f. (greghetin, Geranium pratense).

Sursa: DER