curent marin determinat de diferenta de densitate dintre doua mase de apa, tendinta fiind de uniformizare a apei Vezi definitia »

BASCULÁNT, -Ă, basculanți, -te, adj. Care basculează sau care poate bascula; care balansează. ◊ Autocamion (sau camion, vagon) basculant = autocamion (sau camion, vagon) a cărui platformă se ridică pentru a descărca materialele transportate. – Din fr. basculant. Vezi definitia »

ROTAPRÍNT s.n. (Poligr.) Mașină mică de imprimare, la care cerneala se transmite mai întâi pe o suprafață de cauciuc intermediară și apoi pe hârtie. ♦ Sistem de imprimare monocromă cu ajutorul unei astfel de mașini. [< engl. rotaprint, cf. germ. Rotaprint(druck)]. Vezi definitia »

vînt (-turi), s. n. – 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer. – 2. Aer. – 3. Aruncătură, efort sau impuls pentru a arunca. – 4. Împingere, ghiont. – Mr. vimtu, megl. vint, istr. vintu. Lat. ventus (Pușcariu 1897; REW 9212), cf. vegl. viant, it., port. vento, prov., fr., cat. vent, sp. viento. – Der. vîntăraie, s. f. (vînt mare, vijelie); vîntos, adj. (cu vînt); vîntoasă, s. f. (vînt mare, vijelie; stafie, iele), în Mold. și Trans.; vîntoaică, s. f. (vijelie); vîntui, vb. (a înnebuni, a zăpăci; a șuiera), în Mold. datorat credinței despre puterea malefică a anumitor vînturi, cf. vîntoasă; vînturel, s. m. (gaie, Falco tinnunculus); vînturos, adj. (cu vînt, furtunos); vîntura, vb. (a alege boabele de grîu; a supune la vînt, a ventila; a împrăștia, a risipi, a ciurui, a scutura; a examina; a cutreiera, a umbla de colo colo), mr. vintur(are), der. intern. sau din lat. ventĭlāre (Diez, Gramm., I, 619), vulg. ventŭlāre (Tiktin; Pascu, I, 185; Candrea; Graur, Rom., L, 508); vîntură-lume (var. vîntură-țară), s. m. (aventurier, vagabond); vînturător, adj. (aventurier, pribeag); vînturătoare (var. Trans. vînturașcă), s. f. (mașină de treierat); svînturat(ic), s. m. (aventurier; amărît, nenorocit), la care sensul al doilea, folosit de scriitorii romantici, traduce it. sventurato (după Densusianu, Hlr., 167 și Pușcariu 1946, de la un lat. *exventŭlāre); svînta, vb. (a aerisi, a usca la vînt; a muștrului, a bate), mr. azvimtur(are), megl. izvintar(ari), der. intern sau, poate, de la un lat. *exventāre (Pușcariu 1945), cf. calabr. sbentare; avînta, vb. (a mînui, a învîrti amenințător; a repezi, a da impuls; a lansa, a zvîrli; refl., a se arunca, a se ridica, a se exalta); avînt, s. n. (impuls; însuflețire, elan), deverbal. – Din rom. provine ngr. σβουντονρίζω (Murnu 40; Ramondo, Arch. glott. it., XXXII, 82). Vezi definitia »

cuvânt Vezi definitia »