Definita cuvantului semăna
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Pușcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. și Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s. n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s. m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu semăna
înținá (înținéz, át), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu ușurință. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micșorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se folosește mai ales part. cu funcție adj. Vezi definitia »
a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare. Vezi definitia »
ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner]. Vezi definitia »
liná vb. I (pop.) 1. a potoli, a alina. 2. a se adăposti. Vezi definitia »
PROFANÁ vb. tr. a pângări; (p. ext.) a necinsti. (< fr. profaner, lat. profanare) Vezi definitia »