Definita cuvantului semn
semn (-ne), s. n.1. Tot ceea ce arată ceva. – 2. Semnal. – 3. Simptom, indiciu. – 4. Anunț, pronostic, prezicere. – 5. Minune, miracol. – 6. Simbol de zodiac. – 7. Marcă, simbol. – 8. Urmă, vestigiu, dîră. – 9. Cicatrice, escară, urmă de cusătură urîtă. – 10. Stea, țintă albă la animale. – 11. (Arg.) Gaj, zălog, cauțiune. – Mr. semnu, megl. semn. Lat. sĭgnum (Pușcariu 1577; REW 7908), cf. it. segno, prov. senh, v. fr. seing, cat. senya, sp. seña, port. senha.Der. semna, vb. (înv., a marca, a semnala, a înfiera); însemna, vb. (a marca, a înfiera, a nota, a cataloga, a semnala; a reprezenta, a semnifica, a simboliza; a avea înțelesul de; a reprezenta, a picta, a grava; înv., a consemna, a îndrepta; a nota, a-și lua notițe, a înscrie; a arăta, a indica; înv., a fixa, a stabili; refl., înv., a revela, a face cunoscut), de la semn sau de la lat. sĭgnāre (DAR; REW 7905; Rosetti, I, 173), cf. fr. enseigner, sp. enseñar, port. ensenhar; însemnat, adj. (marcat; figurat, reprezentat; semnalat, menționat, cotat; indicat, stabilit, fixat, care contează; important, notabil, de clasă); neînsemnat, adj. (insignifiant); însemnare, s. f. (semnificație; sens; rațiune de a fi; importanță, interes; notă, observație); însemnătură, s. f. (înv., semn, semnal, notă); însemnătate, s. f. (importanță); însemnător, adj. (care semnifică; înv., important, considerabil); neînsemnător, adj. (fără importanță). Der. neol. (din fr., cu reducția grupului ign la emn, prin analogie cu semn) semna, vb. (a iscăli); semnal, s. n. (semn convențional); semnătură, s. f. (iscălitură); semnifica, vb.; semnificativ, adj. (important); semnificați(un)e, s. f. (înțeles); consemna, vb.; desemna, vb.; resemna, vb.; insemn, s. n.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu semn
INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă]. Vezi definitia »
NEDÉMN, -Ă adj. 1. Care nu este demn, nevrednic. 2. De neiertat. [< ne- + demn]. Vezi definitia »
domn (dómni), s. m.1. Titlu oficial al domnitorilor Țării Românești și Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politețe pentru un bărbat în general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueño, port. dom. Cu sensurile 1 și 2 are vocativul Doamne (‹ lat. Dǒmĭne); pentru sensul 3 se folosește vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine să traducem cuvintele derivate prin termeni care în mod firesc se aplică ideii de regalitate (domnie „demnitate de Domn” etc.). – Der. doamnă, s. f. (titlu dat soției domnitorului; termen de politețe în general pentru o femeie), care reprezintă fără îndoială lat. dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care aparține domnului); domni, vb. (a conduce o țară, un principat ca domn; a stăpîni; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s. f. (demnitate de Domn; timpul cît se află un Domn la conducerea țării; regiune stăpînită de un Domn; Curte; termen de politețe, cu formele reduse dumneatadomnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor); domnișoară, s. f. (termen de politețe pentru o fată); domnișor, s. m. (fiu de domnitor; prinț tînăr; fiu al stăpînului); domniță, s. f. (fiică de domnitor; prințesă tînără); domnitor, s. m. (domnitor). Cf. domina, duminică. Vezi definitia »
pumn (púmni), – Palmă închisă. – Mr. pulnu, pulńi, megl. pulm, istr. pumnu, pumăn. Lat. pŭgnus (Pușcariu 1400; Candrea-Dens., 1460; REW 6814), cf. it. pugno, prov. ponh, fr. poing, cat. puny, sp. puño, port. punho.Der. pumnaș (var. pumnicel), s. m. (manșetă cusută la ii), în Trans.; pumni (var. pumnui), vb. (a da pumni); pumnal, s. n. (stilet), traducere din fr. poignard sau it. pugnale. Din rom. provine săs. pun. Vezi definitia »
semn, indiciu. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z