ȚIMÍR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimáră s. f.] – Din magh. cimer. Vezi definitia »

sictír interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura). Vezi definitia »

hai sictir! expr. (pop., vulg.) folosită ca ofensă, pentru a exprima în mod brutal un dezacord, o nemulțumire, un refuz etc. Vezi definitia »

SATÍR s.m. (Mit.) Divinitate a pădurilor imaginată cu o față bestială, cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ (Fig.) Om desfrânat, libidinos; cinic. [Acc. și sátir. / < fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros]. Vezi definitia »

MOHAÍR, mohairuri, s. n. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc.; p. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair. Vezi definitia »