BUDÚI s. n. v. budăi. Vezi definitia »

TUI¹, tuiuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc alcătuit din două sau trei cozi albe de cal, atârnate de o lance cu semiluna în vârf, constituind un semn distinctiv al unor înalți demnitari din fostul imperiu otoman și din țările vasale lui. ♦ Comandant, căpetenie. – Tc. tuğ. Vezi definitia »

lămbuí, lămbuiésc, vb. IV (reg.) 1. a face scobituri cu lambana. 2. a îmbuca, a împreuna două lemne. Vezi definitia »

ÎNGÂRLUÍ vb. IV. v. îngurlui. Vezi definitia »

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec. Vezi definitia »