ACUZÁȚIE s.f. Acuzare, învinuire, învinovățire. [Gen. -iei, var. acuzațiune s.f. / cf. fr. accusation, lat. accusatio]. Vezi definitia »

NĂSÂLNICÍE s. f. v. năsilnicie. Vezi definitia »

HIPERCLORURÁȚIE s. f. creștere a cantității de cloruri din organism. (< fr. hyperchloruration) Vezi definitia »

INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis. Vezi definitia »

SĂHĂSTRÍE s. f. v. sihăstrie. Vezi definitia »