rúnă s. f., g.-d. art. rúnei; pl. rúne Vezi definitia »

MUCINÓZĂ s.f. (Med.) Boală caracterizată prin infiltrarea mucinei în țesuturi. [< fr. mucinose]. Vezi definitia »

matroánă (matroáne), s. f. – Stăpînă, femeie respectabilă cu o anumită vîrstă. Lat. matrona (sec. XIX). Vezi definitia »

LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis. Vezi definitia »

școálă (șcóli), s. f. – Instituție de învățămînt. – Mr. sculie, scul’ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskola › var. Trans. ișcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. școlar, adj. (privitor la școală); școlar, s. m. (elev); școlăriță, s. f. (elevă); școlăresc, adj. (școlar); școlărește, adv. (ca elevii); școlări, vb. (a studia, a învăța la școală); școlăret, s. n. (grup de elevi); școler(iu), s. m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234). Vezi definitia »