HIDRÚRĂ, hidruri, s. f. Combinație a hidrogenului cu alte elemente chimice. ◊ (Chim.) Hidrură de bor = boran^{Vezi nota}. – Din fr. hydrure. Vezi definitia »

ALTERNÁNȚĂ (‹ fr. {i}) s. f. 1. Însușirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o mărime alternativă în decursul unei semiperioade cuprinse între două momente în care valoarea mărimii este nulă. 3. (GEOL.) Repetarea succesivă pe verticală a două sau mai multe tipuri de roci sau formațiuni geologice, de grosimi apropiate, în coloana stratigrafică a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală: poate fi consonantică (ex. schimbarea lui s în ș: des-deși, a lui t în ț: tăiat-tăiați) sau vocalică (ex. carte-cărți); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constînd în repetarea regulată a două motive (în arte decorative) sau a două elemente (în arhitectură). Vezi definitia »

RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. – Răvăși + suf. -eală. Vezi definitia »

mustopítă, mustopíte, s.f. (reg.) pastă alimentară în formă de sul, din făină, must, nuci și zahăr; sugiuc. Vezi definitia »

BIOGENÉZĂ s.f. 1. Răspândire a vieții; istorie a răspândirii ființelor vii; biogenetică, biogenie. 2. Teorie potrivit căreia originea viețuitoarelor este tot într-o ființă vie. [< fr. biogenèse, germ. Biogenese, cf. gr. bios – viață, genesis – origine]. Vezi definitia »