Definita cuvantului slobod
slóbod (-dă), adj. – Liber. – Megl. slobod. Sl. svobodŭ, prin intermediul bg., slov. sloboden, sb. slobodan (Miklosich, Slaw. Elem., 44), cf. mag. szabad. – Der. slobozi, vb. (a elibera, a pune în libertate; a dezlega, a lăsa; a autoriza, a permite; a ierta, a absolvi; a descărca o armă de foc; refl., a se elibera; refl., a da drumul, a lăsa să cadă; refl., a se pripi, a se năpusti; refl., a ejacula), cf. sl. svoboditi, sb. sloboditi; slobozenie, s. f. (libertate; autorizație, licență, permis; iertare); slobozie, s. f. (libertate; permis; scutire de taxe, sistem fiscal stabilit în Munt. și Mold. pentru a încuraja formarea unor sate de coloniști, cu ajutorul scutirii de taxe pe un anumit număr de ani; sat, cătun, comună înființată pe baza scutirii de taxe); slobozean (var. slobozian), s. m. (locuitor al unu sat scutit de bir); slobozitor, adj. (eliberator; frînă sau piedică la războiul de țesut). Toate aceste cuvinte sînt mai mult sau mai puțin învechite.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu slobod
ogód (-duri), s. n. – 1. Obicei, uz. – 2. Plăcere, gust. – Var. (înv.) ogoadă, ugod (și der.). Sl. ugodu (Cihac, II, 176). – Der. ogodnic, adj. (înv., agreabil; Trans., iubit, drăguț); ogodi, vb. (Trans., a fi plăcut, a plăcea); ogoditor, adj. (Trans., amator, iubitor); ogodniță, s. f. (înv., gust, plăcere), din sl. ugodinica. Vezi definitia »
CEFALOPÓD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasă de moluște marine cu structură superioară, având în jurul gurii brațe tentaculare, prevăzute cu ventuze; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: cefalopódă s. f.] – Din fr. céphalopode. Vezi definitia »
CAPÓD s.n. v. capot1 [în DN]. Vezi definitia »
pod (póduri), s. n. – 1. Platformă de scîndură, planșeu. – 2. Punte. – 3. (Înv.) Drum pietruit cu scînduri, obișnuit în orașele rom. – 4. Cale, drum, șosea. – 5. Ponton. – 6. Tavan. – 7. Spațiu închis între acoperiș și plafonul casei. – 8. Pardoseală. – 9. Palma mîinii. – 10. Talpa plugului. – 11. Zăcătoare (la moară). – 12. Bucăți de pînză care se întind în calea cortegiului funerar, cu ideea de a ușura mortului trecerea pe puntea raiului. – Megl. pod. Sl. podŭ „platformă” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 270; Conev 81; Spitzer, Mitt. Wien., 326), cf. bg., sb., cr., slov. pod „platformă de scînduri”, mag. pad „podul casei”. – Der. podar, s. m. (înv., încasator de podărit; paznic la pod; pontonier; Mold., măturător); podărit, s. n. (slujba pontonierului; taxă pe poduri); podeț, s. n. (podișcă); podi, vb. (a bate podea), din sl., bg. poditi; podeală (var. podea), sf. (dușumea, pardoseală, parchet); podeag, s. n. (platou, movilă, colină); podereu (var. podireu, poderei), s. n. (Trans., pod de șură); podină, s. f. (pardoseală, suport; scîndură; acoperiș; baza stogului), din sb. podina; podiș, s. m. (platou, movilă; punte de lemn); podișcă, s. f. (pod mic; ponton); podișor, s. n. (Trans., blidar, dulap); pondeală (Trans., var. Olt. pondilă), s. f. (pardoseală, sol), din podeală cu infix nazal sau contaminat cu podină. – Din rom. provine slov. podišiar (Candrea, Elemente, 402). Vezi definitia »
noród (noroáde), s. n. – 1. Popor, nație. – 2. Mulțime, gloată. Sl. narodŭ, din roditi „a zămisli” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 218), cf. rod. – Der. norodos, adj. (înv., plin de lume, populat). Vezi definitia »