Definita cuvantului șnur
șnur (-ruri), s. n. – Cordon, laț, bantă. Germ. Schnur (Borcea 209), cf. pol. sznur, rus. snur (Cihac, II, 390). – Der. șnurui, vb. (a împodobi cu galoane, cu șnururi; a coase, a forma registre cu hîrtiile destinate arhivei). Este dubletul lui șinor (var. șînor), s. n. (Trans., Olt., cordon, galon), din germ. prin intermediul mag. sinúr (Diez, Gramm., I, 281; Gáldi, Dict., 158); der. înșinora, vb. (Trans., a galona).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu șnur
BRANHIOZÁUR, branhiozauri, s. m. Gen de amfibieni din carboniferul superior, asemănător cu salamandra, care trăia în mlaștini. [Pr.: -hi-o-] – Din germ. Branchiosaurus. Vezi definitia »
PLEZIOZÁUR s. m. v. plesiozaur. Vezi definitia »
ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ. Vezi definitia »
MENÚR s. m. pasăre mică, de talia unui fazan, cu aripile scurte, în pădurile umede din Australia; pasărea-liră. (< fr. ménure, lat. menura) Vezi definitia »
jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrus ‹ gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umătate sau bucin › bucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura. Vezi definitia »