HABITÚDINE s. f. obișnuință; deprindere, obicei. ◊ mod de comportament, istoricește constituit, al indivizilor aparținând aceluiași grup. (< fr. habitude, lat. habitudo) Vezi definitia »

FUNCȚIÚNE s. f. elem. funcție. Vezi definitia »

înduplecăciúne s.f. (înv.) mlădiere. Vezi definitia »

binedispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binedispún, 2 sg. binedispúi, 1 pl. binedispúnem; conj. prez. 3 să binedispúnă; ger. binedispúnând; part. binedispús Vezi definitia »

RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. Vezi definitia »