Definita cuvantului spin
spin (-ni), s. m. – 1. Ghimpe. – 2. Țepușă, așchie. – 3. Ciulin (Carduus acanthoides, C. Kerneri, C. nutans). – 4. Plante spinoase (Prunus spinosa, Xanthium spinosa, Eryngium planum, E. campestre). – Mr. schin, megl. spin. Lat. spῑnus (Pușcariu 1619; REW 8155), cf. it. spino, prov. espin, sp. espino, port. espinho. – Der. spinărie, s. f. (desiș de spini); spinet (var. spiniș), s. n. (loc cu spini); spinos, adj. (cu spini); înspina, vb. (a înțepa, a împunge cu un spin); spinui, vb. (a îngrădi cu gard de spini); spinuță, s. f. (bănică, Phyteuma orbiculare, P. Wagneri); schinel, s. m. (plantă, Cnicus benedictus).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu spin
CHAMBERTIN AM-BER-TÉN/ s. n. varietate de vin roșu din Burgundia. (< fr. chambertin) Vezi definitia »
BAFFIN [bæfin] 1. William B. (1584-1622), navigator și explorator polar englez. A condus expediția de căutare a Pasajului de Nord-Vest, a cercetat G. Hudson (1615) și marea care azi îi poartă numele, trecînd prin str. Davis (1616). 2. Marea sau Golful ~, marea în NE Americii de Nord, între Arh. Arctic Canadian și Groelanda, legată prin str. Davis de Oc. Atlatic și prin str. Smith de Oc. Înghețat; 530 mii km2. Ad. medie: 861 m; ad. max.: 2.414 m. Salinitate: 30-34,5‰. Vînătoare de balene și foci. 3. Insula ~ sau Țara lui ~, cea mai mare ins.din Arh. Arctic Canadian; 476 mii km2, din care c. 83 mii km2 acoperiți de ghețuri. Alt. max.: 2.591 m (vf. Penny Highland). Vegetație de tundră. Zăcăminte de cărbune și min. de fier. Populație rară, formată din eschimoși (c. 3,4 mii loc). Stațiuni de cercetări științifice. Pescuit. Oraș pr.: Frobisher Bay. Vezi definitia »
TELEMAGAZÍN s. n. emisiune de televiziune conținând materiale din diverse domenii. (< tele2 + magazin) Vezi definitia »
BAZIN [bazẽ], René (1853-1932), scriitor francez. Apologet al virtuților religiei și al pământului natal („Pămîntul care moare”, „Familia Oberlé”). Vezi definitia »
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin. Vezi definitia »