spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

Sursa: DER