Definita cuvantului stărui
stăruí (stăruiésc, stăruít), vb. – 1. (Înv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dăinui în aceleași condiții. – 4. (Înv.) A-și îndrepta privirea, a avea în vedere. – 5. A insista, a persista, a se încăpățîna. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formație cultă, pornind de la stare, pentru a obține cu ajutorul suf. nuanțele pe care limbile romanice le indică prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare și dărui, tîrg și tîrgui etc. Apare pentru prima oară la Cantemir. În evoluția sa semantică ar fi putut să se sprijine pe pol. staworać „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar această coincidență ar putea fi întîmplătoare. Der. stăruință, s. f. (permanență, persistență; insistență; perseverență; favoare, protecție); stăruitor, adj. (insistent).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu stărui
înfrânguí, înfrângui, vb. IV (reg., înv.) a strânge frâul calului. Vezi definitia »
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui. Vezi definitia »
zăgăzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zagazuiésc, imperf. 3 sg. zăgăzuiá conj. prez. 3 să zăgăzuiáscă Vezi definitia »
zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zb'ânțui, 2 sg. te zb'ânțui, 3 se zb'ânțuie, imperf. 3 sg. se zb'ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb'ânțuie Vezi definitia »
zavistuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zavistuiésc, imperf. 3 sg. zavistuiá conj. prez. 3 să zavistuiáscă Vezi definitia »