Definita cuvantului staul
stául (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauină, s. f. (Munt., loc potrivit pentru țarc), din lat. *stabŭlῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din rom. provin în mag. stál, istál, stár (Drăganu, Dacor., VII, 199).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu staul
SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl. – Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule. Vezi definitia »
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi. Vezi definitia »
lichidul continut de dejectiile animalelor (de ferma) incluzand urina acestora Vezi definitia »
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (l), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul. Vezi definitia »
CONCILIÁBUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule]. Vezi definitia »