Definita cuvantului stîncă
stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu stîncă
FILOXÉRĂ s.f. Insectă care atacă rădăcina viței de vie; (p. ext.) boală cauzată viței de vie de această insectă. [< fr. phylloxéra, cf. gr. phyllon – frunză, xeros – uscat]. Vezi definitia »
SACÚLĂ s. f. 1. (anat.) formațiune saciformă de dimensiuni mici. ◊ rest de cavitate generală (celom) la unele artropode etc. 2. cavitate a urechii interne. (< fr. saccule) Vezi definitia »
MIRINGÍTĂ s. f. inflamație a timpanului urechii. (< fr. myringite) Vezi definitia »
MINICRÓNICĂ, minicronici, s. f. Cronică scurtă; (franțuzism) cronichetă. – Mini1- + cronică. Vezi definitia »
CHITEÁLĂ2 s. f. (Reg.) Ochire, țintire; nimerire. – Chiti2 + suf. -eală. Vezi definitia »