PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Din lat. pedica. Vezi definitia »

țărấnă s. f., pl. țărâne / țărâni Vezi definitia »

SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. Culoare albastră. – Din bg. sinilo. Vezi definitia »

SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza. Vezi definitia »

BÍGĂ² s. f. car roman cu două roți, la care erau înhămați doi cai. (< lat. biga) Vezi definitia »