COMINÚȚIE s. f. reducere, împărțire în mici bucăți. ◊ rupere a unui os în mici fragmente. (< fr. comminution) Vezi definitia »

ELECTROSCOPÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. [Gen. -iei. / < fr. électroscopie]. Vezi definitia »

ANACUZÍE s.f. (Med.) Pierderea totală a auzului; surzenie; cofoză. [< fr. anacousie, cf. gr. an – fără, akociein – a auzi]. Vezi definitia »

CITOPATOLÓGIE s. f. Ramură a patologiei care studiază modificările din interiorul celulei. – Din fr. cytopathologie. Vezi definitia »

ANOMALÍE (‹ fr., lat.) s. f. Abatere de la normal, de la regulă; spec., abatere de la caracterul normal al contrucției sau formei unui organ, a unei părți a corpului sau a întregului organism; (în sens larg) malformație congenitală. ♦ A. de temperatură = abatere a temperaturii medii a unui punct față de valorile medii multianuale. ♦ A. geochimică = deviație a conținutului în elemente chimice al unei porțiuni de teren față de fondul general al regiunii sau al scoarței terestre. ♦ A. geofizică = deviație a caracteristicilor geofizice, evidențiață prin măsurători pe o anumită suprafață, în raport cu fondul general al regiunii sau scoarței Pămîntului. ♦ A. magnetică = deviație a cîmpului magnetic al Pămîntului de la valorile normale. Poate fi: continentală (supr. 10-100.000 km²; ex. a.m. din Siberia de Est), regională (1-10 km²) și locală, datorată prezenței zăcămintelor de fier; ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk. Vezi definitia »