sucí (-césc, -ít), vb. – 1. A învîrti, a roti. – 2. A înșuruba. – 3. A întoarce, a face să se întoarcă. – 4. A scrînti, a luxa o articulație. – 5. A face sul, a bobina. – 6. A schimba direcția, poziția. – 7. (Cu pron. o) A tergiversa. – 8. (Refl.) A se grăbi, a se agita. – Mr. șuțăscu, șușire, megl. suciǫs. Sl. sukati, sučą (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 378), cf. bg. sučă, sb., slov. sukati, rus. sučitĭ. – Der. suceală, s. f. (întorsătură); sucit, adj. (întors; capricios, nemulțumit; ciudat, bizar); sucitor (var. ciucitor), s. n. (vergea, sul de lemn pentru întins aluatul; rulou); sucitoare, s. f. (sucitor, capîntortură, Junx torquilla); sucitură, s. f. (faptul de a suci; întorsătură; cotitură; cablu, funie; entorsă; capriciu), din sl. rasukati, sau din suci, cu pref. răs-; răsucea (var. Trans. răsucă, răsucătoare), s. f. (un fel de fus); răsuceală, s. f. (sucire); răsucitor, adj. (care răsucește); răsucitoare, s. f. (opritoare la ferăstrăul de mînă); presuceală, s. f. (bucată de lemn cu cîrlig metalic care ajută la împletirea nojițelor). – Din rom. provine bg. rasučală „batic” (Capidan, Raporturile, 224).

Sursa: DER