Definita cuvantului șui
șúi (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu șui
șpontuí, șpontuiésc, vb. IV (reg.; despre tablele unei plute) a îmbina cu ajutorul șponturilor tablelor plutelor. Vezi definitia »
CĂMĂȘUÍ, cămășuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un element de construcție cu beton, metal etc. – Cămașă + suf. -ui. Vezi definitia »
mușluí (-uésc, mușluít), vb. – A cerceta, a iscodi, a fi curios. Creație expresivă, cf. moșmoli. Numerose var.: amușlui, (a)mulului, bușlui, mujlui, mușina, acesta din urmă prin încrucișare cu mișuna. Der. din sb. njušiti „a respira” (Cihac, II, 206) nu pare probabilă. Vezi definitia »
TUI1, tuiuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc alcătuit din două sau trei cozi albe de cal, atârnate de o lance cu semiluna în vârf, constituind un semn distinctiv al unor înalți demnitari din fostul imperiu otoman și din țările vasale lui. ♦ Comandant, căpetenie. – Tc. tuğ. Vezi definitia »
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2.Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc). Vezi definitia »