súlă (-le), s. f. – 1. Dorn, priboi. – 2. (Înv.) Lance. – 3. Organ genital masculin. – Mr., megl. sulă, istr. sule. Lat. sūbŭla (Cipariu, Gram., 95; Cihac, I, 265; Pușcariu 1689; REW 8403), cf. logud. sula, it. suggia, friul. suble, gal. solla, ngr. σοῦβλα „vătrai”; în celelalte cazuri ar urma să ne referim la lat. subella (REW 8356). Sensul 3 este un eufemism, în loc de pulă. Der. sulac, s. n. (Arg., penis; organ genital al calului); sulhac (var. suhac, suvac), s. m. (dorn; vargă), în Trans. și Mold., contaminat cu rut. suvac „par” (Candrea; după Philippide, Principii, 149, suvac ar fi ngr. σουβλάϰι „vătrai”); sulac (var. sulă, suloi, sulinar), s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus), probabil datorită formei sale lunguiețe (după Candrea în legătură cu rut. sulá „șalău”, sb. sulac „grindel”); sular, s. m. (pește, Aspro streber), cf. celălalt nume al său fusar; sulhar (var. sulhariu), s. m. (Trans., Mold., băț, buștean); sulastru, s. m. (grindel, Lota vulgaris); sulatic (var. suletic), adj. (subțire, lunguieț); sulea, s. m. (nimeni); sulednic, adj. (ascuțit, se zice despre o varietate de crap); suleget (var. suleged, suleagăn), adj. (înv., zvelt, delicat), a cărui der. este puțin clară (der. din lat. *sublicĭdus, de la sublicĭus „de băț” propus de Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618, Pușcariu 1690, Tiktin este improbabilă, cf. REW 8376), probabil de la suletic, sulednic, prin intermediul unei forme *sulejnic și prin asociație cu deget; suli, vb. (a coase prost, a însăila).

Sursa: DER