Definita cuvantului emisar
EMISÁR, (I) emisari, s. m., (II) emisare, s. n. I. S. m. Trimis al unei organizații politice sau al unui stat, cu o misiune (secretă); p. gener. persoană trimisă undeva cu o misiune oarecare. II. S. n. 1. Apă care colectează apele murdare provenite de la întreprinderi, așezări umane etc., vărsându-le apoi într-o apă mai mare. 2. Curs de apă permanent care drenează surplusul de apă dintr-un bazin lacustru. – Din fr. émissaire.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu emisar
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. Vezi definitia »
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu caroserie deschisă sau decapotabilă, folosit de obicei la transportul interurban în comun (mai ales în excursii) al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar. Vezi definitia »
PREMILITÁR, -Ă, premilitari, -e, adj. Care aparține premilităriei, privitor la premilitărie. ♦ (Substantivat) Tânăr care era încadrat în premilitărie. – Din fr. prémilitaire. Vezi definitia »
fanár (fanáre), s. n. – 1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar. Vezi definitia »
ELINVÁR s. n. Aliaj de oțel, crom și nichel, cu elasticitate constantă la temperatura de lucru, folosit în construcția unor instrumente de măsură de precizie. – Din el[asticitate] + invar[iabilă]. Vezi definitia »