Definita cuvantului țarină
țárină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu țarină
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa. Vezi definitia »
șâșâiálă, șâșâiéli, s.f. (reg.) sunet produs prin pronunțarea prelungită și repetată a sunetului ș, pentru a liniști sau a adormi un copil mic; șușuit, șâșâit. Vezi definitia »
încunjurătúră s.f. (înv.) 1. umblătură multă. 2. asediu. Vezi definitia »
HELCÓZĂ, helcoze, s. f. (Med.) Ulcerație. – Din fr. helcose. Vezi definitia »
SINÉZĂ s.f. Silepsă. [Cf. gr. synesis – reunire]. Vezi definitia »