Definita cuvantului tartor
tártor (-ri), s. m. – 1. Șeful demonilor și al duhurilor rele în general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. înv. și Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), parțial prin intermediul sl. tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui să se pornească de la *tartăr, căci tartar reprezintă pronunția mold.). – Der. tartoriță, s. f. (diavoliță; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiriduș pitic și rău în basme) poate fi și el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarcă „tătăroaică”. Bg. tartor, pe care Conev 107 îl dă drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tartor
ATOTȘTIUTÓR, -OÁRE, atotștiutori, -oare, adj. Care știe tot. [Pr.: -ști-u-] – Atot- + știutor (după fr. omniscient). Vezi definitia »
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. De natură a compromite. [< compromite + -ător, după fr. compromettant]. Vezi definitia »
Lucrător la plăci aglomerate. Vezi definitia »
REMUȘCĂTÓR, -OÁRE, remușcători, -oare, adj. (Rar) Care provoacă mustrări de cuget, remușcări. – Remușc[are] + suf. -ător. Vezi definitia »
REZISTÓR s. n. element de circuit electric cu inductivitate și capacitate neglijabile, dar care, având rezistență electrică, poate fi introdus într-un circuit electric; rezistență (I, 4). (< fr. résisteur, engl. resitor) Vezi definitia »