tắu (-uri), s. n. – Lac, iezer, baltă, mocirlă. mag. tó (Cihac, II, 532; Gáldi, Dict., 162), cf. heleșteu, În Mold. și Trans. – Der. tăuit, adj. (băltos); toaie, s. f. (Olt., Trans., mocirlă).

Sursa: DER