Definita cuvantului timp
timp (timpuri), s. n. – Vreme. – Megl. timp. Lat. tempŭs (Pușcariu 1729; REW 8634), cf. it., port. tempo, prov., fr., cat. temps, sp. tiempo. – Der. timpuriu, adj. (prematur), mr. timburiu, probabil, din pl. timpuri, ca fumuriu de la fum (după Densusianu, Hlr., 163; Pușcariu 1732 și REW 8632, de la un lat. temporῑvus, cf. mil. temporiv, ven. gen. temporivo); (i)estimp, adv. (anul acesta); pretimpuriu, adj. (prematur). Der. neol. (din fr.) temporal, adj.; temporar, adj.; temporiza, vb.; contemporan, adj.; contratimp, s. n.; extemporal, adj. – Cf. răstimp.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu timp
ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. – An2 + timp (după germ. Jahreszeit). Vezi definitia »
strimp (-pi), s. m. – (Trans. de N) Șosetă. – Var. strimf. Germ. Strumpf, săs. Strümpfl. Vezi definitia »
ciump (-puri), s. n. – Ciot, ciuntitură. – Var. ciomp. Creație expresivă, probabil identică lui ciup, cu infix nazal, ca în ciut › ciunt, cf. ven. ciompo „ciung.” – Der. ciomplei, s. n. (buștean decojit; la cai, rădăcina cozii); ciumpav, adj. (șchiop; animal cu coarnele sau urechile tăiate), care a fost apropiat uneori de bg. čup(av) „cu urechile tăiate” (Pascu, Suf., 281; DAR) sau de mag. csámpás „șchiop” (Cihac, II, 493); dar care ar putea fi creație spontană, cu aceeași intenție expresivă ca în it. ciampa „șchiop”, germ. schampeln „a șchiopăta”; ciupăvi, vb. (a tăia; a tăia urechile; a răni; a vătăma; a lăsa pe cineva șchiop). Vezi definitia »
cleamp, cleámpuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) cep lung; creangă uscată; vreasc. Vezi definitia »
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1.(Muz.) Deplasarea accentului de pe un timp accentuat al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1 + timp (dupa fr. contretemps). Vezi definitia »