Definita cuvantului tînji
tînjí (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A se întrista, a se mîhni. – 2. (Înv.) A crîcni. – 3. A lîncezi, a se consuma, a slăbi, a se ofili. Sl. tąziti „a fi supărător” (Cihac, II, 11; Byhan 337), cf. bg. tăžiam, rus. tužiti, aceeași origine ca tîngă, tîngui. – Der. tînjeală, s. f. (slăbiciune, ofilire); tînjitor, adj. (galeș, debil). – Cf. stînjeni.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tînji
sclují, pers. 3. sg. sclujéște, vb. IV (reg.; despre soare, lună, lumină) a se reflecta în geam, în luciul apei. Vezi definitia »
rînjí (rânjésc, rânjít), vb. – 1. A-și arăta dinții. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s. f. (rictus); rînjeală, s. f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat). Vezi definitia »
SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. 1. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. Vezi definitia »
KANJÍ s. n. 1. Sistem ideografic de scriere a limbii japoneze, format din caractere împrumutate din limba chineză, modificate din acestea sau similare cu ele. 2. Oricare dintre caracterele acestui sistem. (cf. engl. kanji < cuv. jap. kanji = caracter han < chin. hànzì) [Pr.: kan-ji] Vezi definitia »
BIJI, Mircea (1913-1992, n. Viișoara, jud. Cluj), economist și statistician român. M. coresp. al Acad. (1965), prof. univ. la București. Cercetări în domeniul statisticii teoretice („Dezvoltarea economică a României, 1944-1964”, în colab., „Statistica teoretică”, în colab.). Vezi definitia »