TERȚ, -Ă adj. Care vine în al treilea rând; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terțiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo]. Vezi definitia »

BELȚ, bélțuri, s. n. (Trans.; Var.) Zbilț. (cf. zbilț) Vezi definitia »

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit). Vezi definitia »

PRĂFULÉȚ, prăfulețe, s. n. Diminutiv al lui praf; prăfușor. – Praf + suf. -uleț. Vezi definitia »

hoidréț, hoidréți, s.m. (reg.) însoțitorul, ghidul orbului. Vezi definitia »