Definita cuvantului toci
tocí (tocésc, tocít), vb.1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s. f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s. m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s. f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu toci
râmbocí, pers. 3 sg. râmbocéște, vb. IV (reg.) a i se năzări, a avea chef. Vezi definitia »
SPICI- elem. „spic”. (< fr. spici-, cf. lat. spica, spicum) Vezi definitia »
ȘAIZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între cifra cincizeci și nouă și șaizeci și unu și care se indică prin cifra 60 sau LX. ◊ (Adjectival) Are șaizeci de ani. ◊ (Substantivat) Șaizeci este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina șaizeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șaizeci de ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaizeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaizeci de lei.Șase + zeci (refăcut după treizeci). Vezi definitia »
ALICÍ2, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. Vezi definitia »
seci, seciuri, s.n. 1. (pop.) loc defrișat într-o pădure, folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, secătură, laz, runc, tăietură. 2. (reg.) pădurice rămasă dintr-o pădure mai mare; ciritei. 3. (reg.) parapet, întăritură din copaci tăiați. 4. (reg.) îngrăditură sau gard din crengi rămuroase; nimăt; gard viu; vreasc, nuia. 5. (pop.) loc îngrădit la stână (uneori acoperit) pentru adăpostirea oilor sau a altor animale; nimăt. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z