Definita cuvantului tor
tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tor
RETROVIZÓR s.n. Oglindă care permite conducătorului unui (auto)vehicul să vadă în spate. [Cf. fr. retroviseur < lat. retro – înapoi, visum < videre – a vedea]. Vezi definitia »
scăișór, scăișóri, s.m. (reg.) 1. scai mic; ghimpe mic. 2. plantă erbacee cu flori mici albe sau verzui și cu fructe care se agață de haine și de lâna oilor; turiță. 3. (la pl.) cornicei (plante). 4. (la pl.) plante erbacee, cu tulpini rigide și ramificate; cu flori albe, violete-purpurii sau galbene, mirositoare, și cu frunze dințate; pejme. 5. puciognă (plantă). 6. sticlete. Vezi definitia »
FIXATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Substanță) care face inalterabilă la lumină o imagine fotografică. // s.m. 1. (Text.) Substanță folosită la fixarea coloranților pe fibră. ♦ Agent fizic sau substanță chimică care produce coagularea protoplasmei vii. 2. Piesă folosită la lucrări de asamblare. 3. Dispozitiv mecanic pentru manevrarea și înzăvorârea acelor macazului. [Cf. fr. fixateur]. Vezi definitia »
HIDROELEVATÓR, hidroelevatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru ridicarea și îndepărtarea apei și a noroiului din săpăturile executate cu mijloace hidromecanice. [Pr.: -dro-e-] – Din fr. hydro-élévateur. Vezi definitia »
antestatór s.n. Parte componentă a unei turbine hidraulice pentru consolidarea și rigidizarea muchiilor fantei de admisiune spre stator a camerei în spirală. (< fr. antestator) Vezi definitia »